Dacă anul acesta ai lăsat cadoul de Valentine’s Day pe ultima sută, sau dacă ai vrea să adaugi ceva simpatic și personalizat la cadoul pe care l-ai pregătit deja, ce zici de niște vouchere cu activități pentru a petrece timp de calitate împreună?
Acest fișier gratuit are două pagini: prima este cu idei de activități gândite de mine pentru partenerul sau partenera de cuplu. Pe a doua pagină voucherele vin nescrise, ca să poți completa tu activitățile preferate.
Cum se procedează:
1. Descarcă documentul.
2. Tipărește-l pe hârtie A4.
3. Taie pe contur cele 8 dreptunghiuri.
4. Dreptunghiul din stânga sus este „coperta” și locul unde poți să scrii numele destinatarului.
5. Pune toate voucherele unul peste altul, în ordinea pe care o dorești, și asigură-te ca voucherul copertă este deasupra teancului.
6. Leagă voucherele cu o fundiță, sau, dacă vrei să le transformi într-o cărticică, capsează-le în partea din stânga.
7. Oferă-le cadou și bucură-te de activități distractive împreună cu jumătatea ta!
Recenzii
Nu există recenzii până acum.