Hash Browns la Cuptor – Rețetă Ilustrată

Weekendul trecut am vrut să pregătesc un brunch mai special și mi-am adus aminte de hash browns, sau un fel de chifteluțe de cartofi, servite de obicei la micul dejun în Statele Unite. După o căutare pe Pinterest, raiul rețetelor de pe net, am găsit o grămadă de variante. Ceea ce nu prea m-a entuziasmat însă era faptul că majoritatea spuneau că aceste hash browns trebuie să fie prăjite în ulei, în tigaie. 

Nu sunt mare fan prăjit în ulei, așadar am încercat să simplific rețeta și să le fac la cuptor. Au ieșit delicioase, crocante în exterior și moi și aromate în interior, așa că m-am gândit să mă apuc de ilustrat, ca să pot împărtași rețeta și cu voi 🙂 

Ingrediente: 

Usturoiul este opțional, însă cum eu pun usturoi aproape în orice, nu putea să lipsească 🙂 De asemenea, în compoziție se mai poate adăuga și brânză cheddar sau parmezan. 

Mod de preparare:

  1. Cartofii se curăță de coajă, se spală și se dau prin răzătoarea mare. Apoi se scurg într-un prosop de hârtie de bucătărie, în așa fel încât să fie cât de uscați posibil.

2. Ceapa și usturoiul se taie mărunt.

3. Cartofii, ceapa si usturoiul se amestecă într-un bol cu oul.

4. Se adaugă sare și piper după gust.

5. Se formează un fel de chifteluțe plate care se pun pe o tavă acoperită cu hârtie de copt. Din aceste ingrediente, mie mi-au ieșit 8 hash browns.

6. Se pun la cuptor la 180 de grade timp de 20 de minute, apoi se întorc pe partea cealaltă și se mai lasă încă 20 de minute. 

Eu le-am servit împreună cu roșii cherry și ciuperci gătite la tigaie cu sare, piper și condimente, și au fost delicioase. Ar merge și cu un sos de iaurt, variantă pe care o să o încerc data viitoare.

Poftă bună!

Unicorni și inimioare,

Andreea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.