Ghid Simplu în 5 Pași pentru o Viață (Mai) Creativă

2019 deja a început în forță și toată agitația sărbătorilor m-a lasat mai obosită decât atunci când am plecat în vacanță. (Oare sunt singura care se simte așa?😃)

De aceea, de când m-am întors în studio, mi-am promis să îmi refac lista de priorități și să includ pe ea mai multe lucruri care îmi plac și mă relaxează, în cazul meu activități creative.

Poate asta sună ciudat pentru cineva care lucrează ca ilustrator: practic întreaga mea zi de lucru e plina de activități creative. Dar acum mă refer la lucruri pe care nu le fac în mod obișnuit și care îmi aduc un zâmbet pe buze, mă ajută sa ies puțin din zona de confort și să mă deconectez.

Iată câteva sugestii:

1. Închide ochii și gândește-te la ultima dată când o activitate te-a făcut să uiți de trecerea timpului.

Te-ai simțit bine cu tine însuți/însăți, ai prins acel moment de “flow” și pur si simplu ai fost prezent/ă în moment. Indiferent ce este acest lucru pentru tine, poate ar trebui să îl adaugi pe lista ta de priorități. Pentru mine, unul dintre ele este dansul. Acum câțiva ani mergeam la cursuri de salsa și îmi plăcea tare mult, dar la un moment dat am făcut o pauza și apoi mi-a fost greu să revin. Ei bine, tocmai mi-am luat un abonament la un nou curs de dans și abia aștept să încep! Care este acest lucru pentru tine?

2. Include zilnic o activitate creativă în programul tau.

O viață mai creativă se construiește zi de zi. Fie că este vorba de acele zece minute în metrou în care citești o carte pe care o aveai pe listă de ani buni, fie că scrii cateva idei pentru un articol de blog sau îți îngrijești mini-grădina de pe balcon, e atât de ușor să uităm de micile noastre bucurii în agitația vieții cotidiene. E adevărat, trebuie un pic de disciplină, însă odată ce începi, îți va fi din ce în ce mai ușor să faci loc lucrurilor cu adevărat importante.

3. Încearcă ceva nou.

Un nou an, o nouă provocare. Sună ca un clișeu, dar până la urmă, de ce nu? Dacă dintotdeauna ai vrut să te apuci de kick-boxing (eu am încercat anul trecut și mi-a plăcut foarte mult!), de limba spaniolă sau de un curs de gătit mâncare asiatică, poate acum e momentul perfect. Nu trebuie să fie ceva care îți ia foarte mult timp sau ceva pe termen lung. Pur și simplu încearcă. În cel mai bun caz, vei învăța ceva nou care îți va plăcea la nebunie! În cel mai rău caz, ai încercat, iar acum ai loc pe listă să treci noi provocări.

4. Citește cartea Lecții de Magie de Elizabeth Gilbert.

Nu este o carte nouă, a apărut în 2016 la noi, dar ți-o recomand cu drag. Iar dacă ai citit-o deja, ai putea să o recitești. Nu este o carte motivațională sau de self-help, ci pur și simplu o colecție de idei și povești care să te inspire să duci o viață mai creativă. Autoarea nu îți recomandă sa renunți la job-ul din corporație și să îți urmezi pasiunea de a crea bijuterii (deși dacă asta îți dorești, vei găsi în carte câteva sfaturi utile). Ea în schimb vorbește despre cum să aduci un pic de “magie” în viața de zi cu zi, ceva ce cu toții avem nevoie. O poți găsi în librării sau online, de exemplu aici

5. Ține un jurnal.

Scrie, desenează și crează-ți un spațiu personal unde să explorezi. Să ții un jurnal îți oferă o motivație să te uiți mai atent în jur și să fii mai prezent/ă. De asemenea, te ajută și să îți documentezi viața: te poți uita întotdeauna în urmă ca să îți amintești sau să reflectezi asupra unor momente dragi tie. Nu trebuie să fii neapărat foarte bun/ă la desen sau la scris, ci doar să îți placă această activitate. Tehnicile de lucru pot fi întotdeauna îmbunătățite, iar faptul că jurnalul este doar al tău îți oferă un loc sigur de experimentat cu diverse stiluri.

Dacă ești din București, poți învăța cum să faci un jurnal ilustrat la atelierul pe care îl voi ține la Fundația Calea Victoriei. Vor fi trei ședinte (pe 31 mai, pe 7 iunie și pe 14 iunie 2019) în care voi vorbi despre ce înseamnă să ții un jurnal ilustrat, cum se face documentarea unui astfel de proiect, despre cum să îți creezi un stil personal și vom învăța și câteva tehnici de storytelling prin imagini. Mai multe detalii despre atelier găsești aici.

Sper că sfaturile mele îți sunt de folos. Iar dacă ai și alte idei pentru un 2019 creativ, împărtașește-le într-un comentariu!

Să ai un an minunat!

Unicorni și inimioare,

Andreea

Ți-a plăcut acest articol? Dacă da, dă-l mai departe!

Câteva păreri despre articolul “Ghid Simplu în 5 Pași pentru o Viață (Mai) Creativă

  1. Pingback: Salată din 4 ingrediente - Rețetă ilustrată - Andreea Illustration

  2. Pingback: Andreea Mironiuc: Cred că ideea că artiștii mor de foame a făcut pe mulți oameni talentați să renunțe. - Cristia Cornea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.