De ce NU particip în campania Black Friday

Dacă ai intrat pe orice magazin online în ultimele câteva saptamâni, cu siguranță ai văzut anunțuri pentru Black Friday: reduceri incredibile la o grămadă de produse, de la electronice și electrocasnice, la haine și jucării. În România, anul acesta Black Friday are loc pe 15 noiembrie, cu două săptămâni înainte de data oficială în Statele Unite, 29 noiembrie.

Însă de unde a început toată nebunia? Ei bine, conceptul de Black Friday a apărut în anii ‘60 în Statele Unite. Prima zi de vineri după Ziua Recunoștinței marchează deschiderea oficială a sezonului de cumpărături de Crăciun, iar magazinele universale, cum ar fi Macy’s sau Kohl’s, oferă anumite produse la prețuri foarte bune, pentru a încuraja cumpărătorii sa le calce pragul. Și cumpărătorii nu doar că le calcă pragul, ci se și luptă să ajungă primii la rafturi, chiar așteptând de cu o noapte înainte în fața magazinelor.

 

Dar ce înseamnă Black Friday pentru o afacere independentă?

Poate însemna o provocare aproape imposibilă de a intra în competiție cu giganții pe piața cadourilor de Crăciun. Rapid și ieftin este fix opusul filosofiei unui magazin independent, care pune accentul pe lucruri făcute încet și bine, de multe ori manual, sau chiar produse unicat, create special pentru tine. Așadar, deși un volum mare de vânzări la prețuri foarte mici poate fi rețeta succesului pentru anumiți jucători, pentru un magazin independent lucrurile stau diferit. Iată de ce:

  1. În cazul magazinului Andreeaillustration.ro, multe dintre produsele cele mai populare, cum ar fi tablourile pentru bebeluși sau portretele, sunt personalizate. Asta înseamnă că ilustrațiile sunt create manual, după fotografiile și ideile tale. Oricât de mult m-aș strădui, nu pot să fac economie la timp, resurse și materiale, pentru a putea oferi o reducere substanțială de 50, 60 sau 70%.
  2. Majoritatea furnizorilor mei, precum și cei care se ocupă de partea de producție pentru anumite produse, sunt și ei la randul lor business-uri mici sau medii, locale. Da, poate aș reuși să ofer un preț mai bun pentru o felicitare dacă aș tipări-o în China, însă faptul că pot avea în orice moment contact cu furnizorii, mă pot asigura că produsul este la calitatea pe care mi-o doresc și în plus susțin și comunitatea locală, mi se par motive suficiente pentru a continua să lucrez în acest fel.
  3. Produsele AndreeaIllustration.ro vin într-un stoc relativ mic. Pentru a evita să rămân cu produse nevândute, și pentru a optimiza cantitatea de produse sezoniere, prefer ca produsele mele să fie întotdeauna în ediție limitată. Asta înseamnă că aproape niciodată nu rămân cu produse de care trebuie mai apoi să scap, în așa fel încât să aibă sens să ofer niște reduceri masive. 

 

Totul bine și frumos până aici, dar cum pot magazinele mici să fie competitive în perioada Black Friday? Eu m-am inspirat din campania Small Business Saturday: un concept pornit tot din Statele Unite, însă ceva mai nou: a apărut în urma cu 10 ani, și este exact ceea ce îi spune și numele.

Ziua de după Black Friday este o zi dedicată afacerilor mici, magazinelor de familie și tuturor celor care lucrează pe cont propriu. În această zi, producătorii și vânzătorii independenți își scot la lumină propriile arme: relațiile apropiate cu clienții noștri, un cadou la fiecare vânzare făcută în ziua respectivă, o notiță de mulțumire scrisă de mână sau o tragere la sorți a unui produs. Mulți antreprenori organizează evenimente de Meet and Greet la sediile lor, pentru a cunoaște persoana din spatele brandului; alți proprietari de magazine se reunesc și organizează tombole sau reduceri între mai multe magazine. 

Ce se va intampla pe data de 16 noiembrie în magazinul AndreeaIllustration.ro?

All of the above! ☺️ Fiecare comandă primită pe această dată va veni cu un cadou ilustrat surpriză, o notiță de mulțumire scrisă de mână, și, în plus, va participa într-o tombolă cu premii în vouchere pentru următoarele comenzi.

În plus, faptul că alegi să cumperi cadourile de Crăciun de la un magazin independent are o contribuție reală: banii vor fi investiți înapoi în comunitate, iar o persoană în carne și oase va face un dans de bucurie. 

Happy Small Business Saturday!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.