Cum Să Scrii Un Text Mai Bun pentru Instagram – 3 Sfaturi Practice pentru Începători

Pentru un business mic, e incredibil de important să gasești oameni care apreciează ceea ce faci, și, mai mult, sunt interesați să vadă ce se întâmplă în culise. Cine ești, cum lucrezi, ce materiale folosești, de unde vine pasiunea ta. Imaginează-ți acum că toți acești oameni se află într-un singur loc, gata să îți vadă produsele minunate, să interacționeze cu tine și la final, poate chiar să cumpere ceva din ceea ce oferi tu. Acest loc magic poate fi Instagram 🙂

De ceva timp am început să îmi iau mai în serios contul de Instagram. Dacă mai demult era un loc în care mai puneam din când în când câte o ilustrație, acum încerc să îl transform într-un spațiu în care port o conversație cu comunitatea mea.

În timp, am învățat câteva trucuri care funcționează, așa că m-am gândit să le împărtășesc și cu tine. Așadar, iată trei lucruri care m-au ajutat să dezvolt o relație cu urmăritorii mei, prin îmbunătățirea textul.


Sfatul 1

Scrie un caption (text) pentru fiecare imagine. La început, eram tentată să pun o poză și atât, iar textul era cel mai probabil format doar din niște emoticoane. Apoi mi-am dat seama că lucrurile evidente pentru mine, de exemplu cum am lucrat un anume produs, care a fost intenția din spatele design-ului, etc., nu ajungeau la cei care doar se uitau la imaginea respectivă. Dacă Instagram este o platformă pentru dialog, fii tu persoana care începe discuția cu urmăritorii tăi.


Sfatul 2

Scrie textul într-un document word sau în aplicația de notițe a telefonului. În acest fel poți reciti conținutul înainte să îl postezi, poți corecta erorile de ortografie (dacă este cazul) și te poți asigura că textul este împărțit în paragrafe, în asa fel încât să fie ușor de citit. Eu folosesc Google Docs pentru că prefer să scriu pe tastatura laptopului, iar apoi pot deschide ușor documentul pe telefon, direct în aplicație.


Sfatul 3

Instagram are obiceiul prost de a uni paragrafele și de a strica frumoasa organizare a textului pe care ai făcut-o cu multă răbdare la pasul 2. Eu am găsit un site unde poți da copy-paste și apoi convert textului tău, în așa fel încât așezarea ta inițială să se păstreze. Poți să îți iei la revedere de la punctulețe, emoticoane și alte semne ortografice pe care le-am mai văzut în textele altor persoane, folosite pentru a separa paragrafele. Așadar, rezultatul final va fi un text frumos scris și aerisit, cu spațiu între fiecare paragraf. Site-ul este acesta și este gratuit, îl poți salva în lista ta de bookmarks și folosi oricând urmează să faci o postare.


Sper că aceste trucuri ți-au fost de folos! Pentru orice altă întrebare, sau dacă doar vrei să mă saluți, hai și tu în comunitatea mea de pe Instagram

Cannot call API for app 380204239234502 on behalf of user 3496513447040037

Unicorni și inimioare,

Andreea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.